Cum dai mute unui jucător în jocul multiplayer Counter-Strike: Global Offensive? De obicei când joci online, pe servere publice, întâlneşti necunoscuţi, care te deranjează în joc, au microfonul pornit şi debitează prostii în continuu, distragându-ţi atenţia de la lucrurile esenţiale. Ca urmare nu auzi sunete, care te-ar ajuta să câştigi runda, care te ajută să ai un avantaj faţă de inamic, din cauza unora, care după ce au fost eliminaţi, nu îi mai interesează restul şi spamează prin microfon. Nu este cazul, când joci cu prietenii pe servere de war, dar când joci pe servere publice, aproape de fiecare dată apare unul, care îţi strică dispoziţia. Comunicaţiile pot fi complet dezactivate din setări. Intraţi în HELP & OPTIONS, AUDIO SETTINGS, apoi ENABLE VOICE.
Schimbaţi opţiunea ENABLE VOICE în Disabled. În acest fel comunicaţiile vor fi dezactivate de tot. Dar soluţia aceasta nu este cea mai potrivită, pentru că coechipierii nu îţi mai pot furniza informaţii esenţiale despre inamici. Există o soluţie mai convenabilă, prin care dai mute unui player, jucător şi îi poţi auzi pe restul. Pentru ca aceasta să funcţioneze, trebuie să fii în joc. Accesează tabela de scor prin apăsarea tastei TAB.
Folosiţi săgeţile pentru a vă deplasa în sus sau jos pe tabela de scor, apoi când ajungeţi în dreptul numelui jucătorului enervant, apăsaţi tasta DELETE. Dacă aţi făcut totul corect, va apărea un cerc roşu pe avatarul lui şi nu-l veţi mai auzi în sesiunea respectivă. Dacă vreţi să-l iertaţi, faceţi din nou la fel şi apăsaţi DELETE şi veţi şterge restricţia. Baftă la fraguri !
[Tutorial] Mute jucator in CS:GO
Diverse tutoriale pentru Counter-Strike: Global Offensive pe care le puteți găsi accesând această categorie.
Jump to
- Inregistreaza-te pe Zonek Telecom ca sa vezi toate Subiectele
- -->>Regulile Forumului & Descriere<<--
- ↳ Regulament Forum
- ↳ Prezentare
- ↳ Cereri Parteneriate
- ↳ Intri si tu in reteaua zonek??
- ↳ Sugestiile voastre
- ↳ Raportare bug-uri/probleme forum
- -->>Mica Publicitate & Reclama<<--
- ↳ Reclama diverse siteuri & servere de Counter-Strike
- ↳ Vand
- ↳ Cumpar
- -->>Servere Comunitare NON-STOP<<--
- ↳ Discord Server Zonek Telecom
- ↳ GO.ZONEK.RO
- ↳ ARENA.ZONEK.RO
- ↳ AWP.ZONEK.RO
- ↳ Bucuresti Create Server
- ↳ Evidenta redirect
- ↳ Clan TAG
- zonek.ro - Counter Strike Global Offensive
- ↳ SourceMod Plugins
- ↳ Admin Commands
- ↳ Fun Stuff
- ↳ Gameplay
- ↳ General Purpose
- ↳ Server Management
- ↳ Statistical
- ↳ Technical/Development
- ↳ Tutoriale
- ↳ Probleme la servere si Jocul Counter-Strike: Global Offensive
- -->>Jocuri & Resurse Counter Strike<<--
- ↳ Tutoriale cs 1.6- Server
- ↳ Tutoriale Moduri Counter - Strike [NOU]
- ↳ Tutoriale cs - Install Counter-Strike & HLDS
- ↳ Scripting
- ↳ Mapping / Harti
- ↳ Cereri Tutoriale
- ↳ Download pluginuri
- ↳ Discutii legate de plugin-uri - Cereri Plugin-uri
- ↳ Download zone
- ↳ AdminMod
- ↳ AmxModX
- ↳ Admin Commands
- ↳ General Purpose
- ↳ Statistical
- ↳ Gameplay
- ↳ Event Related
- ↳ Server Management
- ↳ Fun Stuff
- ↳ Technical/Development
- ↳ AmxMod
- ↳ Addons-uri Counter Strike
- ↳ Addonsuri AmxModX
- ↳ Addonsuri AdminMod
- ↳ Addonsuri AmxMod
- ↳ Cereri addonsuri
- ↳ Probleme tehnice
- ↳ HLDS
- ↳ Client 1.6
- ↳ Alte jocuri
- -->>Diverse<<--
- ↳ Discutii diverse
- ↳ Realitatea Baptista Castellon
- ↳ Arta
- ↳ Studentie
- ↳ Auto / Moto
- ↳ Fashion
- ↳ Sanatate
- -->> San Andreas Multi Player <<--
- ↳ Discutii Scripting
- ↳ Probleme GodFather
- ↳ Tutoriale
- ↳ Cerere Tutoriale
- ↳ Salonul Scripturilor
- ↳ Plugins
- ↳ Maps
- ↳ Gamemode
- ↳ FilterScript
- ↳ News Development
- ↳ Ajutor Servere
- -->> Photoshop <<--
- ↳ Photoshop
- ↳ Creatii
- ↳ Gifts
- ↳ Graphic Battle
- ↳ Tutoriale
- ↳ Competitii: - SOTW
- ↳ Resurse
- ↳ Ripperi
- ↳ Cereri Photoshop
- ↳ Da LIKE pe FaceBook si castigi 10 euro saptamanal!!
- -->>Filme & Muzica<<--
- ↳ Filme
- ↳ Muzica
- -->>Minunile Lumii Antince<<--
- ↳ Cele 7 Minuni ale Lumii
- ↳ Minuni uitate ale Lumii Antice
- -->>LOVE & SEX<<--
- ↳ Love & Sex
- ↳ Contraceptia
- ↳ Dragostea
- -->>Hubul dc.zonek.ro al serverelor de Counter-Strike<<--
- ↳ Totul despre hubul dc.zonek.ro
- -->>Culturi si Mistere<<--
- ↳ Culturi ascunse, mistere si fapte inexplicabile
- ↳ Magie
- ↳ Lumea Viselor
- -->>|Messenger| & Curiozitatii<<--
- ↳ <|Mesaje tampite care se dau pe mess|>
- ↳ Intrebari fara raspuns
- ↳ Stiati ca ?
- ↳ Pentru cei nemultumiti
- Manage Holidays/Sarbatori si Zile Onomastice
- ↳ Manage Holidays / Sarbatori si Zile Onomastice
- Recycle Bin
- ↳ Recycle Bin
- ↳ HaoS.ZoneK.Ro [ Public Server ]
- ↳ Regulament
- ↳ Anunturi
- ↳ Cafenea Admini
- ↳ Staff
- ↳ Cerere Admin
- ↳ Cerere Slot
- ↳ Cerere UnBan
- ↳ Reclamatie Admini
- ↳ Lista Banuri
- ↳ Redirecte
- ↳ djs.zonek.ro
- ↳ Regulament
- ↳ Cereri admin / slot pe djs.zonek.ro
- ↳ Cerere UnBan
- ↳ Reclamatii admini / playeri
- ↳ Campionat 2 vs 2
- ↳ Discutii Libere
- ↳ Clanu Dj's
- ↳ Ballas
- ↳ Nortenos
- ↳ Surenos
- ↳ Taxele serverului
- ↳ Vanzari - Cumparari
- ↳ Afaceri
- ↳ Servicii
- ↳ Case
- ↳ Politia Romana
- ↳ Discutii generale despre factiuni
- ↳ Pompieri si Medici
- ↳ Serviciul Roman de informatii
- ↳ Armata Romana
- ↳ Clanul Frusin
- ↳ Clanul Racean
- ↳ Guvernator San Andreas
- ↳ Asasini Platiti
- ↳ Reporteri ProTV
- ↳ Transport Company
- ↳ Instructori
- ↳ Clanul Camataru
- ↳ Job-uri secundare
- ↳ Tow Car Company
- ↳ Tutoriale GTA SA:MP
- ↳ freerunners.zonek.ro
- ↳ Admins only
- ↳ Regulament
- ↳ Anunturi
- ↳ Donatii
- ↳ Echipa nord
- ↳ Cereri admin/slot
- ↳ Cereri unban
- ↳ De ce am dat ban
- ↳ Cine face abuz de admin
- ↳ Discutii libere
- ↳ Evidenta redirecte
- ↳ Ghenaaaaaa.....!!!
- ↳ Grove Street
- ↳ Ballas Family
- ↳ Mayor
- ↳ The Triads
- ↳ The Mafia
- ↳ Varios Los Aztecas
- ↳ License Faction
- ↳ Los Santos Vagos
- ↳ News Reporter
- ↳ Taxi Company
- ↳ National Guard
- ↳ Police Departament
- ↳ Federal Bureau of Investigaton
- ↳ Medics
- ↳ Hitman Agency
- ↳ furien.zonek.ro
- ↳ Regulament Server
- ↳ Anunturi
- ↳ Cerere Admin / Slot
- ↳ Cerere UnBan
- ↳ Cerere Ban
- ↳ Reclamatii
- ↳ Echipa furien.zonek.ro
- ↳ Mariri / degradari
- ↳ Redirecte
- ↳ Discutii Generale
- ↳ Download Redirecte
- ↳ FAN.ZONEK.RO # Fan Curier Server
- ↳ intrudersWOW - www.zonek.ro
- ↳ Announcements / Server info
- ↳ International Zone
- ↳ Romanian
- ↳ German
- ↳ English
- ↳ Requests
- ↳ Ban \ Mute Request
- ↳ Unban / Unmute requests
- ↳ Bug Report
- ↳ Items
- ↳ Other
- ↳ Fixed bugs
- ↳ General Discussion
- ↳ Ze.Zonek.Ro # Intruders Zombie
- ↳ Stream name: ...::: CooLFM :::... - Cel mai tare Radio
- ↳ I'm in love!
- ↳ Request
- ↳ Events - Radio CooLFM
- ↳ Cautam Dj`eitze si DJ-eii
- ↳ Personal Top Ten (?)
- ↳ Zonek SA:MP Official Server
- ↳ Informatii
- ↳ Sugestii
- ↳ Update's
- ↳ Factiuni
- ↳ Police Depatament
- ↳ Federal Bureau of Investigations
- ↳ National Guard
- ↳ Fireman/Paramedics
- ↳ The Mafia
- ↳ The Triads
- ↳ The Mayor
- ↳ Hitman Agency
- ↳ News Reporter
- ↳ Taxi Company
- ↳ License Faction
- ↳ Los Santos Vagos
- ↳ Varios Los Aztecas
- ↳ Ballas
- ↳ Grove Street
- ↳ NFS Club
- ↳ NRG Club
- ↳ Plangeri
- ↳ Admin's Zone
- ↳ Diverse
- ↳ Buguri
- ↳ Statistici WEB
- ↳ LIGHT.ZONEK.RO | Anti-Cheat | Skins |
- ↳ DM.ZONEK.RO
- ↳ WAR3.ZONEK.RO
- ↳ ELITE.ZONEK.RO